Timpul

Frig.

Imi place frigul.

E deja 6.30 si trebuie sa ma ridic, sa traiesc. Dar mai inainte trebuie sa inchid geamul. Cainii latra, alarmele pornesc. E un haos afara si in mintea mea.

Opreste-te.

Te rog, opreste-te. Nu mai fi furios, nu mai arunca cu scrum in mine.Nu stii cat de frica imi e?!

Tip.

Tu ma privesti din fata geamului cu zambet de satisfactie. Vezi?! L-am deschis, a incetat sa ma mai doara.Nu am uitat, dar nu ma mai doare.

Plang.

Nici lacrimile nu vrei sa mi le indepartezi? Nu, tu vrei sa ma vezi in agonie, vrei sa imi vezi buzele sangerand de la atatea muscaturi de furie, vrei sa rzai vazandu-ma cum imi rod unghiile de furie si de teama sa nu cedez

Da.Plang.

Acum poti sa pleci. Scurge-te in continuare...Nu poti totusi sa imi limitezi abisul?

Si, poate ca rams bun, imi vei inchide geamul. Nu vreau sa mai intru in contact cu lume ta absurda. Te urasc, stiai? Te urasc pentru ca poti pleca atunci cand te doare, pentru ca esti singur pe tine si nu te lasi infrant. Pentru ca ma simt atat de mica in clepsidra ta cu nisip rosu.

ADIO, adio, saruta-ma cu stropii ploiii, starnge-ma in brate cu negura dinainte diminetii si pleaca, paraseste-ma in uitare.

Eu nu exist.