15 aprilie 2008

Pierd...

0


Suflarea de copil ti-am imprimat-o pe buzele murdare de sarut

Vreau o dovada ca existam , ca nu a fost doar un vis



Dar, in fiecare secunda pierd cate o particula din noi.

Raman doar aburi de amintiri

11 aprilie 2008

Aceeasi intrebare

2


Am cunoscut ieri, dupa visul de amiaza o fata abandonata la usa blocului meu.
Era mica, trista cu urme de regrete in ochii si rani de tacere pe piele. Plangea ametitor de tragic, suspina si intreba mereu "De Ce?".
Am luat-o la mine acasa si nestiind ce sa ii zic am imbratisat-o. Surasul ei rece m-a ingetat pe loc.
"Nu am nevoie de imbartisari. Mi s-au dat destule."
Am ramas uimita in fata tariei de caracter de care dadea dovada. O vedeam mica, uitata intr-un colt de lume si ea era de fapt mult deaspupra lumii.
Imi zambeste atat de linistit.
"Ai timp pentru o poveste?"
"Mereu..." ii raspund incantata
Fata se aseaza pe pat si lacrimile ii brazdeaza obrajii, lasandu-i urme de nostalgie in privire.
Imi spune ca nu intelege de ce trebuie sa existe un motiv pentru fiecare lucru si ca se simte atat de singura. O privesc linistita si imi spun cu are de regret" E atat de naiva..."
Se uita usor la mine si imi raspunde, citindu-mi parca gandurile.
"Stiu ca ma vei crede naiva dar asa ai fost si tu, stiu ca zambesti a uitare dar de fapt nu ai pierdut nimic"
Fata aceea ma surprinde din nou. Tac, o ascult caci mi se pare ca orice cuvant ramane mut in paralelismul clipei noastre. Se ghemuieste in pat si ma roaga din priviri sa o ajut, o ii spun cum am trecut peste. "Dar oare eu chiar am trecut peste?!"
Ii pun in brate o carte si o indemn sa citeasca. Acum ea este cea uimita.
"Ce intelegi prin citit?"
Nu imi raspunde. Deja devoreaza randurile mici si scrise in limbi uitate. Da, va cunoaste o noua lume in care nu exista motive, nu exista "De ce?". Exista doar verbul atat de complex "A visa"
Si e un dezastru in exterior si un calm traziu in interior.

8 aprilie 2008

0






Ah, cat de aproape si atat de departe.



Un baiat ratacind in oars si o fata singura zambind. Se intalnesc, se plac. Totul e obisnuit pana acum. Si el o ia de mana , ea il saruta, profund si unic dar surpriza! sarutul ii trezeste amintiri. Merg mana in mana si isi zambesc, ea il priveste cu dor si durere el cu placere si minune. O melodie le acompaniaza discutiile inimilor. Se inteleg din respiratie, e de ajuns sa fie convinsi ca traiesc pentru a se putea imbata din propria lor esenta. Ei au un doi, un doi unitar, perfect si plin de substanta omogena, amestec saturat de un EL si o EA.


Pe banca rece din piatra ii priveste cu umbra de invidie o alta ea. Se gandeste la un trecut, cand avea si ea un doi, poate mai puternic, mai fortificat dar Doamne, atat de usor de fisurat. Zambeste amagitor spre cei doi si isi pleaca capul in fata puterii iubirii lor. Se ridica si pleaca. Se va intalni cu celalalt el. Dar nu mai este acelasi Doi si doare.





Cat ar vrea saraca visatoare tintuita pe o banca de piatra sa fie acelsi EL. Dar s-a schimbat. Timpul schimba, raneste si vindeca. Dar te schimba.

Acum povestea e altfel: O tanara NAIVA visatoare si un EL rece si indiferent.

Ramane intrebarea: Si iubirea?!

Raspunsul....

Concluzii

0


Da, e soare!
Un Soare clad si dulce care imi inspira descrieri patetice de gradinita.

Unde imin este inspiratia?!...Acolo unde mi-am pierdut muza!


Prea multi noi si prea putin eu!
Stiu, dupa un zambet tot un altul vine dar tu oare stii ca dupa o lacrima tot ploaia va cadea?!


Inca e Soare, inca sunt rece.

Ah, te urasc ... Nu mai stiu sa scriu. Acum am invatat sa plang sa urlu in tacere.

Caut motive sa te urasc dar ajung la aceeasi concluzie: Nu poti deschide o usa cu doua chei!






~Banalitati de copila palida intr-o ora de Istorie, sugrumata de clisee si dorindu-si normalitate~

Un inger la Unison

0



Ploi de lacrimi rosii

Nori de amagire


E vremea uitarii,


E dorul de tine


ZAmbesti patetic


Si te pierzi in vid


Tu nu realizezi oare,


Ca la sfarsit e doar


Un vechi cimitir?






Si plang si ma doare


Sufar, suspin


Rup carne din mine


Iar in suflet-i venin


Metamorfoza s-a incheiat


Dar verdictul a fost deja uitat


Eu cu nuante de tine


Si tu in nuante de noi.








Da, si stiu ca o doare


Si uitare-i apatica.


Da, stiu ca plange


Dar lacrimile sunt realtive


Mi-e dor de un noi unitar.


Si eu am trait clipe de calvar.


Dar vise nu mai am,


Se pierd intr-un cant funerar!

5 aprilie 2008

Filmul de la ora 8

1



Amurg rece.
Film plictisitor,companie agreabila.
Si o seara Semi-ratata. Daca nu ar fi fost EL probabil as fi ramas cu gust amar.
Cercul amoros incepe sa se destrame, eu incep sa stiu ce vreau.



Scafandrul are dreptate: Limita ti-o impui singur si reusesti. Daca astepti ca altcineva sa iti decida soarta, sa iti delimiteze vietiile atunci te resemnezi sa fii o unealta a destinului.


Si nu vreau!



Pana acum am lasat totul la voia destinului, nu m-am mai implicat in viata mea. Viata mea, da, caci am o viata si nu ma bucur de ea. Nu cred in destin, nu in soarta, nici in planificari, dar cred in mine si in ce pot eu sa fac. Si pana acum nu am facut nimic...
Trebuie sa devin fluture, sa renunt la viata ca o leguma, la limbajul complicat pe care il folosesc.
Filmul de azi mi-a artat ca nu e greu sa fi normal, ca nu e bine sa te lasi invins.

Cand m-am lasat eu invinsa?!

Si totusi, sunt de acord cu Mirel: Era mai bine o drama psihologica!
Filmul m-a marcat!
In mod pozitiv sau negativ?! Nu stiu, voi afla!
PAna la urma viata e o scena, un film pe care il vedem ruland sub ochii nostrii si ne intrebam mereu cum trece atat de repede. Cum se intampla de se termina cand inca nu am apucat sa constientizam ca a inceput?!
Poate voi revedea filmul de azi, poate il voi digera si il voi percepe altfel. Acum stiu decat ca totul se repeta la nesfarsit doar ca actorii sunt altii, timpul e altul.
Dar paralela exista!

Mereu aceeasi noapte

0



A doua nopate in care ies afara fara sa isi dea mama seama. Pacat ca azi va afla, adica maine dimineata. Hainele sunt dusmanii mei cei mai aprigi pentru ca nu se usuca mai repede. Voi raci cu siguranta. Dar nu mai conteaza. Aveam nevoie de o baie rece. Lacrimile nu au fost prea reci.
Dar stropii parca imi cunosteau sufletul, ma alintau. Ma uit la mine si zambesc in luciul pal, caci vad un chip strain, dur si uitat.




Sunt eu?!DA, eu sunt, putin obosita, atat tot.



Sunt obosita sa lupt pentru mine, obosita sa fiu surda la ce zic ceilalti, obosita sa sufar.
Ce e cu atat suferinta la varsta mea?! Tu te distrezi, copile cu fete, cu baietii si ma compatimesti pe mine, o aliata a timpului, o nebuna a lumii, un zid al nepasarii.
Si de maine stiu ce vreau. ACum nu! Acum e bine la caldura, e bine in pat cu plapuma care ma protejeaza de lume. E bine sa aud respiratia ploii si sa nu mai simt stropii pe pielea uda. Acum e bine sa uit pana si de mine, pentru o secunda care sa dureze cat vreau eu! Nu mai vreau ploaie, nu mai vreau lacrimi.



Nu sunt singura. Am clasamentul meu in care unii urca, unii coboara, dar nimeni nu stationeaza!
Sunt libera si trista!

Fara durere

0



O nopate trista si rece de Aprilie. Stropii de ploaie nu inceteaza sa imi bata in geam. Anunta cate minute din nopate mai sunt.


Ce prosti!


Nopate mea nu se va termina in dimineata. Sarutul suprem formati in urma contopirii dintre cele doua surori monocromatice nu va alunga teama mea de lume, nu imi va speria pofta de visare.


O lacrima absurda si plina de durere cade dar nici asta nu ma impresioneaza. Cate altele au mai cazut. Dar lacrima ma infioara, ma cuprinde nepasarea, vechea mea prietena. Sunta pasiva la melodia ce se aude in casti, sunt pasiva la zgomotul tastaturii. Aud doar glasul somnoros al mamei care zice sa dorm.

Sa dorm?! Nu, nu pot. E o nopate prea frumoasa ca sa inchid ochii. Probabil isi va da seama ca am stat afara in ploaie pentru ca nu stiu cum sa imi usuc hainele mai repede. Sunt nebuna si sigur voi raci. Dar nu conteaza, nu mai plang, nu ma mai doare.


Nebunia doare?!



"Ti-amintesti cum rupeai bucati de soare?Cum te inveleai in roua si radeai?"

Da, imi amintesc. Dar acum sunt doar un demon bantuind prin inimi de pelin
arunc amar si suflarea ingereasca am pierdut-o intinata pe buzele murdare de sarut.



Nu incerca sa ma intelegi, nu vei reusi!
Incearca doar sa zambesti caci eu am si uitat sa imi mai parcurg drumul. Azi ocolesc pietroaiele de lacrimi si de fum.