Nana si EU

Am inceput sa reprivesc Nana. Aceleasi lacrimi noaptea, aceeasi iubire fata de Ren si aceeasi identificare cu Nana. Nana cea bruneta, Nana cea sigura pe ea si cu sufletul smuls din piept, Nana care pare a avea lumea la picioare. Pacat ca ea nu o doreste.

E atat de patetic sa stai singura cu laptopul in brate inaintea unei teze si sa plangi manacand ciocolata cu menta...Patetic dar uit de viata mea si traiesc viata ei. E bine sa te identifici cu personaje, cu suflete rupte din ireal. Si tot nu ma opresc din plans nici cand ea rade, plang si cand ea e fericita. De ce? Pentru ca eu sufar si ea nu stie, eu plang si ea nu stie, eu visez si ea nu stie.
Cat poti trai in visare, cat de mult te poti minti ca nu te-ai maturizat, ca nu ai crescut? Deja au trecut 3 luni din noua viata, deja plang printre zambete, deja a inceput sa doara.
Nana sunt eu cea matura, sunt EU pe care o reneg. Imi e frica de mine si privind amine-ul ma vad crescand, evoluand si ajungand acolo unde vreau. Dar imi e frica de drumul meu, imi e frica de inevitabil. Si sunt prea curajoasa si prea plina de mine petru a da inapoi.
Eu doar aman momentul in care va trebui sa scot la iveala ceea ce sunt cu adevarat. Imi urmaresc eroina cum face totul exact asa cum gandesc eu si plang, plang de furie pentru ca ea poate si eu nu, pentru ca ea stie si accepta, pentru ca eu desi stiu nu POT sa accept.

Sunt banala, trista si ravasita.

Il vreau pe EL, pe Ren al meu, care insa e prea ocupat cu propria persoana, cu viata lui simpla si furtunoasa si nu cu mine. Nu, copila ce il iubeste poate astepta, ea are rabdare, ea il iubeste neconditionat. Cat timp voi mai fi "copila naiva"?

Nu voi dormi, nu are rost. Teza e doar una in plus. Viata mea pare sa fi trecut deja pe linia cu MINUS


Cineva a avut grija sa imi spulbere pentru a mia oara globul de cristal. Cineva care se pricepe atat de bine sa dezbine a reusit si de data asta sa imi arate ca nimic nu e perfect