amintiri...

Nu inteleg.
De ce nu ma lasa in pace?
De ce se enerveaza ca fraiera si tipa si ma face nebuna?

Ce crede ca rezolva daca ma spune parintilor? Ce crede daca se face ca are atat de multa grija de mine? Ca o voi respecta mai mult? Nu pot. O iubesc destul de mult dar e viata mea. De copil nebun, iresponsabil si obraznic. Nu ma schimb pentru ea, cu toate ca merita atat de multe.


Am uitat sa ma inchin. Am uitat toate rugaiunile. Oare nu este vreo sansa sa se intoarca timpul, sa ma mai tina iar in brate si sa ma invete poezii si rugaiuni si sa imi sterga lacrimile de spaima? Ah, ce dor imi e de bratele ei puternice, de furia ei din ochi si de mersul ei usor romantic.
Cat te-ai schimabt... Poate si eu m-am schimabt. Am devenit amandoua atat de rigide si false.
Si muritaore de rand.

Stii cata nevoie as avea de un sfat acum? Stii cata nevoie as avea de un sarut scurt pe frunte sa imi trezeasca acele amintiri din copilarie unde tu erai zana mea cea buna?

Imi pare rau ca te-am facut sa crezi ca te urasc. Asa e mai bine. Pot sa te iubesc linistita...