11 aprilie 2008

Aceeasi intrebare


Am cunoscut ieri, dupa visul de amiaza o fata abandonata la usa blocului meu.
Era mica, trista cu urme de regrete in ochii si rani de tacere pe piele. Plangea ametitor de tragic, suspina si intreba mereu "De Ce?".
Am luat-o la mine acasa si nestiind ce sa ii zic am imbratisat-o. Surasul ei rece m-a ingetat pe loc.
"Nu am nevoie de imbartisari. Mi s-au dat destule."
Am ramas uimita in fata tariei de caracter de care dadea dovada. O vedeam mica, uitata intr-un colt de lume si ea era de fapt mult deaspupra lumii.
Imi zambeste atat de linistit.
"Ai timp pentru o poveste?"
"Mereu..." ii raspund incantata
Fata se aseaza pe pat si lacrimile ii brazdeaza obrajii, lasandu-i urme de nostalgie in privire.
Imi spune ca nu intelege de ce trebuie sa existe un motiv pentru fiecare lucru si ca se simte atat de singura. O privesc linistita si imi spun cu are de regret" E atat de naiva..."
Se uita usor la mine si imi raspunde, citindu-mi parca gandurile.
"Stiu ca ma vei crede naiva dar asa ai fost si tu, stiu ca zambesti a uitare dar de fapt nu ai pierdut nimic"
Fata aceea ma surprinde din nou. Tac, o ascult caci mi se pare ca orice cuvant ramane mut in paralelismul clipei noastre. Se ghemuieste in pat si ma roaga din priviri sa o ajut, o ii spun cum am trecut peste. "Dar oare eu chiar am trecut peste?!"
Ii pun in brate o carte si o indemn sa citeasca. Acum ea este cea uimita.
"Ce intelegi prin citit?"
Nu imi raspunde. Deja devoreaza randurile mici si scrise in limbi uitate. Da, va cunoaste o noua lume in care nu exista motive, nu exista "De ce?". Exista doar verbul atat de complex "A visa"
Si e un dezastru in exterior si un calm traziu in interior.

2 comentarii:

Andra spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Andra spunea...

Cred ca o cunoastem amandoua pe fata aceea. Ni se instealeaza periodic in pat si plange pentru noi.