6 noiembrie 2009

Imi e dor...

Imi e dor, intelegi?
Nu de vara, nu seri pierdute, nu de Sangele de Taur, nu de Kent, nu de muzica si nici macar de Bascov.

Imi e dor de Ea. Normal ca nu ma credeti. Aveti impresia ca eu mereu rad si zambesc ironic cand vorbiti voi de ea. Chiar nu va dati seama ca e acelasi zambet de aduceri aminte?

Se spune ca in prietenie nu mai ai cum sa o iei de la capat, sa incerci sa uiti si aiureli de genu` asta. Se mai spune iarasi ca oricum ramne un nod acolo care iti va aminti de greselile tale sau ale lor. Si asta asa e. Dar nu poti sa te minti ca un dobitoc ca nu conteaza, ca nu te doare, ca vai doamne a fost vina ta dar ca recunoscuta, vina a mai scazut etc. Nu are rost sa intorci capul cand o vezi pe coridor la scoala, sa traversezi cand o intalnesti pe strada. Si mai zici ca nu te simti vinovata de nimic...

Nu imi rusine sau teama sa recunosc ca m-a durut ca naiba sa vad cum a crezut pe toata lumea numai pe mine nu. Nu eram cele mai bune prietene, asa a motivat. Cum sa ii demonstrez ca nu am mintit-o, ca intr-adevar nu trebuia sa ii povestesc ce i-am povestit dar nu am mintit-o? Si dupa vin gandurile rele care imi urla ca nu are rost, ca daca nu m-a crezut a facut-o pentru ca nu avrut, nicidecum pentru ca nu stia ce inseamna "prezumtia de nevinovatie"...

Si acum ea ar rade, rasul ala al ei care iti incalzeste inima chiar si in zilele astea de inceput de noiembrie. Acum un an eram la demisol, la caldura, langa un calorifer si ne povesteam, eu de un EL vechi care imi manca visele, tu de EL-ul tau care iti hranea sperantele. Am distrus tot. Tot.
Dar nu asa cum crezi tu...Erai singura care putea sa urle, sa imi spune tot ce vroia, sa imi dea palme. In schimb am declarat amandoua un "Razboi Rece" prin indiferenta si cuvinte.

M-am plictisit sa tot mint ca nu imi pasa, ca nu ma mai gandesc la ce s-a intamplat, ca nu regret nimic. Imi pare atat de rau cand vad spranceana ridicata a fetelor sau cand zic ca nu "merita" atunci cand le zic ca imi e dor de ea. Ba a meritat.

Tu ai scris de prefacatorie, de minciuni. Nu ai rupt o secunda din timpul tau sa vezi daca eu chiar am facut tot ce mi-ati pus voi in spate. Si stii, chiar daca imi e dor nu pot sa inchid ochii.
Eu scriu despre toata impletirea asta atat de absurda de sentimente.

Cineva sustinea sus si tare ca nu ar renunta la o prietenie in favoarea unui baiat, nciodata. Ah, eu eram aia? Nu imi mai amintesc...
Si chiar nu imi pare rau pentru vara. Nu as schimba nimic. Nu au rost pareri de rau. Vroiam sa iti spun in felul meu ca imi e dor de tine si invitatia la kent inva e valabila. Stiu ca nu vei citi asta, stiu ca te-a durut poate de mii de ori mai mult decat pe mine si stiu ca ironia va fi de partea ta..

Trebuia sa scriu, sa imi las dorul aici. Vei rade, poate. Nu-i nimic... Am tinut la tine si chiar daca tu m-ai considerat doar o cunostiinta, pentru mine ai fost mult mai mult.
Nu prea vad sensul cuvintelor. dar daca ar fi sa rezum tot: imi e dor! si exista ghimpele ala de indoiala ca tie nu iti mai pasa...deloc.

1 comentarii:

Andru` spunea...

mah daca minti o faci bine...de data asta:)
nu am ras, doar am zambit si la un moment dat mi-a venit dor si mie si sa zic ca o lacrima mi-a aparut, dar ma prefac si eu ca sunt tare si nu stiu ce s-a intamplat cu ea:)
prostia e ca am tinut la tine.N-ai fost cea mai banala cunostinta, doar ca eu consider ca prieteniile trec prin apa si prin foc si apoi sunt prietenii:) a noastra n-a trecut prin focul verii si ....probbail s-a topit inainte de a fii prietenie...

cu kentu` ar fi problema ca vreau sa il las, dar pt invitatie... cred ca ar fi lucruri care sa zicem ca nu merita lasate:-/
oricum nu suntem departe:)