Fila de jurnal

6.30 diminieata.

Morocanoasa ma indrept spre telefon. Poate mi-a trimis ceva aseara. Nu, niciun mesaj, niciun apel.
Pacat.
Ma pregatesc de scoala. Ce ciudate par cuvintele aste scrise atat de usor, dar totusi ce semnificatie au avut azi!

La scoala totul pare perfect in aparenta, cateva cupluri de indragstiti care se privesc alene sau isi arata cadourile. In esenta insa sunt multi care sufera, care privesc timid si supus, fara insa a invidia fericirea altora.

Coridorul este plin de copii nevinovati care se iubesc, se daruiesc. Pare un hol nesfarsit de iubire, de dezamagire, dar mai presu de toate ...de sperante.

A fost o zi obisnuita, doar ca azi m-am gandit mai mult la Tine, ceea ce mi se pare atat de normal incat nici nu vreau sa imi motivez gandul.Nu, nu imi este dor de tine, m-am obisunit atat de repede cu lipsa ta, si totusi exista anumite secunde din viata mea cand te vreau inapoi. Sunt secunde limitate dar care tin sa imi aminteasca faptul ca inca te iubesc prostule...prostul meu.

Ar fi fost frumos, dar pana la urma ziua de azi trebuia sa o petrec cu amintirea ta.Ne-am spus cel mai frumos adio, dupa parerea mea. Sau cel putin eu am avut curjul sa ma gandesc la tine azi fara sa fiu nevoiata sa ma sarut cu altcineva pentru a uita saruturile atle. Crezi ca m-ai uitat?! Poate, caci eu sigur te-am indepartat...

Singurul lucru care parea sa ma nemultumeasca era faptul ca nu primisem trandafirul de mult visat. L-am oprit pe primul si l-am pus la presat. Voi scrie pe foaia pe care il voi lipi :" Doar cu o tigare mai vorbesti despre mine"

E tarziu, se apropie finalul aceste zile...Si nu ma mai doare nimic, caci imi este impoibil sa mai simt ceva. Stiu ca te gandesti al mine, imina imi spune si daca ai avea si tu forta sa asculti vantul ai putea sa imi simti si rasuflarea si ai intelege atat de multe lucruri.
Cer prea mult.
Imi e de ajuns ca simt. Simt ca sunt prezenta in inima ta, fie ca vrei fie ca NU.Ea e singura care m-a vazut in visul tau, care m-a simtit in singuratatea mea, singura care stie tot ce se intampla cu mine, atunci cand tu nu mai poti vedea.
Esti orb, orbul meu!
Ce rost are sa traiesti in lumina daca nu poti percepe culorile?
Esti un egoist, egositul meu!
Nu vei vedea atat de multe lucruri, nu vei simti ataa de multe supine.
Esti prea diferit de mine, prea Tu, prea simplu. Sageata lui cupidon va ramane mereu si cu toate ca vroaim sa iti trimit randurile mele realizez ca nu mai are rost.

De la gemul meu suparator de sacru si pur se vede un cuplu de oameni trecuti de prima tinerete. El o strange in brate iar ea se lasa ghemuita la pieptul lui. De la etajul II simt caldura si vibratia privirii lui atunci cand o invaluie. Probabil i-a soptit: "Voi acolo cand vei avea nevoie!"

"Voi fi acolo cand vei avea nevoie?'
"Mereu?!"
"Cat timp voi trai?"
"De ce ai murit atat de repede?Nici nu stiu unde iti este mormantul, sa pot sa plang pentru tine."

Da, mi-am amintit ca Tu esti mort si ingropat intr-o lume veche, o lume care nu a putut tine pasul cu mine si a ramas undeva in urma, pierduta printre paginil de lacrimi a une vieti de copil.


Cu toate aste meriti sa stii ca te iubesc, nu ca la inceput, cu mai putin egoism si cu mai multa naivitate. Te iubesc in vis si acum nu ma mai doare!

"A fost.Si s-a terminat.Valurile nu fac decat sa risipeasca nisipul.Asa a fost si iubirea noastra.Mereu aceeasi.Mereu alta.Trebuie sa plec.E prea tarziu pentru noi.Nu mai am ce sa iti ofer.Doar randuri plinde de absurd si zambete de visatoare




****scrisa pentru un copil nebun neobisnuit de normal****